0
0
Aruncă o privire și peste articolele de mai jos, este posibil să îți fie de ajutor
Sharing is caring! Împărtășește acest articol cu toți cei dragi ție. Distribuie pe Facebook sau copiază link-ul articolului și trimite-l apropiaților.
Aruncă o privire și peste articolele de mai jos, este posibil să îți fie de ajutor
Sharing is caring! Împărtășește acest articol cu toți cei dragi ție. Distribuie pe Facebook sau copiază link-ul articolului și trimite-l apropiaților.
Bolile infecțioase sunt aproape inevitabile în copilărie și pot ridica multe semne de întrebare pentru părinți, mai ales când apar febra, erupțiile sau starea generală de rău. În perioadele de colectivitate, aceste afecțiuni sunt și mai frecvente. Află care sunt cele mai frecvente boli infecțioase ale copilăriei, cum se recunosc și când este necesar consultul medical, din interviul cu Dr. Liana Tauberg, medic specialist pediatru.
Care sunt cele mai frecvente boli infecțioase în copilărie?
Mai întâi trebuie să clarificăm la ce ne referim atunci când vorbim despre bolile infecțioase, pentru că, în copilărie, de fapt, majoritatea bolilor sunt boli infecțioase. O boală infecțioasă este orice situație în care în organism ajunge un agent din afara noastră: un virus, o bacterie, o bacterie mai specială, intracelulară, un protozoar, un vierme. Inclusiv rinofaringita și diareea sunt boli infecțioase.
Însă, prin ceea ce înțelegem în mod special ca fiind bolile infecțioase ale copilăriei, ne referim la un grup de boli cu manifestări mai tipice, în principal erupții cutanate și simptome caracteristice. Aceste boli considerate ale copilăriei sunt: rujeola, rubeola, varicela, parotidita epidemică sau oreionul, boala obrajilor pălmuiți, boala mână-picior-gură, rozeola infantum, la care se mai adaugă tusea convulsivă, care este deja într-o zonă puțin diferită, și scarlatina. Acestea sunt considerate, în principal, bolile copilăriei. Mai există și alte boli care apăreau predominant în copilărie, dar pe care, din fericire, nu le mai vedem: paralizia infantilă, poliomielita. Deși erau mai frecvente la copii, ele pot fi făcute, teoretic, de oricine.
Aceste boli evoluează în epidemii. Dacă vorbim, de exemplu, despre o perioadă în care a existat o epidemie de rujeolă, atunci rujeola era cea mai frecventă.
În prezent am ieșit oarecum din epidemia de rujeolă, care a fost cea mai mare epidemie de rujeolă pe care am prins-o eu ca medic în viața mea profesională de peste 35 de ani, pentru că acoperirea vaccinală a scăzut semnificativ și avem foarte mulți copii nevaccinați.
În acest moment, însă, a început scarlatina și vedem tot mai multe cazuri de scarlatină. De aceea, nu pot spune care este, în general, cea mai frecventă boală.
Frecvența depinde de mai mulți factori: de momentul epidemic, de anotimp – pentru că anumite boli au o anumită predilecție pentru anumite anotimpuri –și de vârstă. Sunt boli care apar mai frecvent la anumite vârste. De exemplu, boala obrajilor pălmuiți este întâlnită în principal la copiii foarte mici; la fel și boala mână-picior-gură, care apare, de obicei, până la 2–5 ani, deși, în ultima vreme, am văzut-o și la adulți.
Asta este, în linii mari, situația legată de frecvență. Nu pot indica o singură boală ca fiind cea mai frecventă.
Ce importanță are vaccinarea în prevenirea bolilor infecțioase ale copilăriei? Ați observat o schimbare în incidența acestor boli în ultimii ani?
În viața mea de medic am prins introducerea mai multor vaccinuri în schema de vaccinare din România. Am prins inclusiv introducerea vaccinului antirujeolic, care a apărut în primii mei ani de practică.
Nu mai știu exact anii, dar lucrurile au stat cam așa: s-a introdus vaccinul antirujeolic și, la un moment dat, rujeola aproape că nu mai era întâlnită, deși fusese anterior o problemă serioasă. Vaccinul antirujeolic este foarte sensibil la condițiile de păstrare. Nu existau suficiente mijloace de transport frigorific, se întrerupea lanțul de frig, vaccinul își pierdea eficiența și lucrurile se complicau. Cu toate acestea, pentru o perioadă, boala a dispărut.
La un moment dat a reapărut, apoi au existat din nou ani în care aproape nu o mai vedeam. Iar când a izbucnit din nou epidemia de rujeolă la copii, după o primă etapă de vaccinare, am făcut și eu rujeolă. Aveam 30 de ani și eram medic. Am făcut insuficiență renală acută și am ajuns internată în spital. A fost cea mai severă boală pe care am avut-o vreodată.
Ulterior, am prins introducerea vaccinului antihepatitic. Aici vorbesc și din perspectiva gastroenterologiei. Când eram stagiară și secundară, pe secțiile de gastroenterologie predominau cirozele hepatice: pacienți cu ascită importantă, cu evacuări repetate de lichid. Astăzi, aproape că nu le mai vedem. În schimb, vedem mult mai frecvent cancer.
Am prins și introducerea vaccinului de rotavirus. Acesta nu este obligatoriu și nu pot spune că a schimbat radical patologia. În primul rând, pentru că, nefiind obligatoriu, este administrat doar copiilor ai căror părinți își permit din punct de vedere financiar. În al doilea rând, vaccinul de rotavirus nu previne complet boala. Copiii vaccinați pot face boala la fel de frecvent ca cei nevaccinați.
Diferența este legată de evoluție. În prima zi, boala poate fi la fel de spectaculoasă ca la orice pacient, dar durează mult mai puțin. Este un lucru important: în loc să facă diaree severă timp de șapte zile, cu malabsorbție, dureri abdominale și complicații, copilul face doar trei zile și apoi este bine, nu mai dezvoltă intoleranță la lactoză și nu mai face sindrom de malabsorbție. Este un câștig important, chiar dacă nu a schimbat fundamental patologia.
Am prins și introducerea vaccinului antipneumococic. În tinerețea mea, pneumoniile cu pneumococ, cu condensare și pleurezie, erau extrem de frecvente. Existau pacienți pe toate secțiile cu drenuri pleurale. De când s-a introdus vaccinul antipneumococic, aceste cazuri au devenit rare.
Apoi a venit pandemia de Covid și a schimbat lucrurile foarte mult. În timpul pandemiei nu s-au mai făcut vaccinări, pentru că oamenii nu mai ajungeau la medic. Ulterior, apariția vaccinului anti-Covid, cu toate restricțiile asociate, a dus la o creștere importantă a reticenței populației față de vaccinare, în general.
În prezent există discuții și tendințe internaționale care au și părți bune, dar și părți problematice. Nu este greșit să ne dorim vaccinuri sigure, să știm ce se întâmplă cu ele și să fim prudenți. Dar, între timp, rujeola a reapărut și există temeri legate de reapariția difteriei și a poliomielitei, mai ales în contextul în care avem lângă noi o țară aflată în război, din care vin mulți refugiați, și unde există focare atât de difterie, cât și de poliomielită. Și mă întreb sincer dacă vom recunoaște difteria atunci când o vom vedea, pentru că despre ea am învățat la istoria medicinei, nu am întâlnit-o în practică.
Care sunt simptomele de debut comune ale bolilor infecțioase la copii și cum pot fi diferențiate între ele?
Majoritatea bolilor infecțioase la copii debutează cu simptome generale precum iritabilitate și febră, care pot dura câteva zile. Ulterior apar manifestările specifice fiecărei boli, de cele mai multe ori sub forma unor erupții cutanate.
De exemplu, rujeola începe cu febră care persistă 3–4 zile, urmată de apariția erupției caracteristice. Aceasta debutează în spatele urechilor și se extinde progresiv pe tot corpul. Înainte de erupție, copilul are un aspect specific: facies plâns, cu ochii umezi și nasul care curge. Un aspect asemănător poate fi întâlnit și în gripă.
Rubeola se manifestă prin pete rozalii, mai puțin intens colorate, asociate cu adenopatii caracteristice, în special ganglioni occipitali. În ultimii ani, boala este întâlnită rar.
Rozeola infantum apare de obicei la copiii sub 2 ani. Se caracterizează prin febră foarte mare, uneori până la 40°C, care poate fi însoțită de convulsii febrile. După 5–6 zile de febră, apare brusc o erupție care debutează pe trunchi și se extinde spre membre și față. Odată cu apariția erupției, febra dispare, iar în 1–2 zile se remite și erupția.
Boala obrajilor pălmuiți se recunoaște prin roșeața intensă a obrajilor, urmată de o erupție fină pe corp.
Parotidita epidemică (oreionul) debutează cu febră, după care apare inflamația glandelor salivare, cu durere și, uneori, dificultăți la deschiderea gurii (trismus).
Scarlatina, care a reapărut în ultimii ani, se manifestă prin febră, durere intensă în gât, amigdale inflamate cu depozite purulente și pichete hemoragice. Erupția este aspră la palpare, localizată în special pe trunchi, ocolește fața și este mai evidentă în pliurile pielii, unde apar dungi roșii. După remiterea erupției, pielea se descuamează, uneori acesta fiind momentul în care diagnosticul devine evident.
La multe dintre aceste boli pot apărea și simptome digestive: vărsături, diaree. De asemenea, erupțiile nu sunt întotdeauna foarte caracteristice și pot fi confundate între ele. Există și alte boli, precum mononucleoza infecțioasă, ale cărei erupții pot imita aproape orice alt tip de erupție cutanată. De aceea, diagnosticul nu este întotdeauna simplu și necesită evaluare medicală.
În ce situații este necesară spitalizarea copilului?
Există anumite boli contagioase care necesită spitalizare obligatorie, însă această regulă nu mai este aplicată rigid în prezent. De exemplu, scarlatina făcea parte anterior din categoria bolilor cu internare obligatorie, dar astăzi nu toate cazurile necesită spitalizare.
Necesitatea internării depinde de mai mulți factori:
Vârsta copilului – sugarii și copiii foarte mici sunt mai vulnerabili;
Starea generală – febră foarte mare, convulsii, imposibilitatea de a se alimenta, vărsături persistente, letargie;
Apariția complicațiilor.
Copiii mici beneficiază de o anumită protecție imunologică în primele luni de viață, prin anticorpii primiți de la mamă, mai ales dacă sunt alăptați. Dacă mama nu a avut boala, nu este vaccinată sau imunitatea s-a diminuat în timp, copilul poate face boala chiar la vârste foarte fragede.
Starea copilului este criteriul principal de internare. De asemenea, complicațiile impun spitalizare: rujeola poate fi urmată de pneumonii severe, iar parotidita epidemică poate determina meningită sau meningoencefalită.
Un semn de alarmă major îl reprezintă erupțiile care nu pălesc la presiune. Majoritatea erupțiilor virale se estompează când apăsăm pe piele. Dacă erupția este violacee, „sângerie” și nu dispare la apăsare, este o urgență medicală, putând indica debutul unei meningite sau purpura fulminans, situații extrem de grave.
Care sunt posibilele complicații dacă o boală infecțioasă nu este tratată corespunzător?
Majoritatea bolilor contagioase ale copilăriei sunt produse de virusuri și nu beneficiază de tratament specific. Există antivirale pentru gripă și pentru varicelă, iar scarlatina, fiind o boală bacteriană, necesită tratament antibiotic. În rest, tratamentul este simptomatic.
Îngrijirea copilului presupune măsuri de bun-simț:
Repaus relativ, nu imobilizare strictă;
Evitarea ecranelor, care pot accentua febra;
Hidratare corespunzătoare;
Alimentație ușoară în perioadele de febră (supe, piureuri, alimente ușor digerabile);
Evitarea cărnii în timpul episoadelor febrile.
Antitermicele se administrează doar atunci când copilul se simte rău, nu preventiv. Febra este un mecanism de apărare al organismului. Excepție fac copiii cu antecedente de convulsii febrile, la care antitermicele se pot administra regulat în prima zi de febră.
Vitamina C poate fi utilă, dar în doze rezonabile și preferabil din surse naturale (fructe, legume). Dozele foarte mari nu sunt metabolizate eficient și pot irita stomacul și rinichii.
În cazul varicelei, este importantă îngrijirea locală a leziunilor pentru a preveni suprainfecția și cicatricile. Copiii pot face dușuri scurte, cu săpun antibacterian, fără expunere prelungită la apă.
Cum ar trebui să procedeze părinții când copilul are o boală contagioasă și frecventează colectivitatea?
Majoritatea bolilor contagioase sunt cel mai transmisibile la debut, uneori chiar înainte de apariția simptomelor. Din acest motiv, prevenția absolută este imposibilă.
Dacă într-o colectivitate apare un caz de boală foarte contagioasă, precum rujeola sau varicela, este recomandat ca, în perioada de incubație, copilul să fie ținut acasă pentru monitorizare. Evident, un copil cu boală contagioasă declarată nu trebuie dus la grădiniță sau școală și nici în preajma persoanelor vulnerabile: gravide, vârstnici sau pacienți oncologici.
Nu toate bolile pot sau trebuie evitate complet. Unele este preferabil să fie făcute în copilărie, dar nu în primele luni de viață și nu una după alta. Copiii cu boli cronice necesită protecție suplimentară, însă izolarea excesivă nu este benefică.
Formarea imunității are loc în copilărie, prin contactul controlat cu infecțiile. Lipsa acestui contact poate duce, la vârsta adultă, la forme mult mai severe de boală.
Articolul a fost actualizat/publicat în data de 5 octombrie 2026
Mituri despre sănătate
Dr. Ioana Roman
Medic rezident medicină de familie
25 septembrie 2025
acum 1 an
10.9 mii
10
Obstetrică ginecologie
Dr. Corina Georgescu Bortea
Medic specialist obstetrică-ginecologie
25 februarie 2026
acum 7 luni
1.8 mii
1
Psihologia copiilor
Dr. Eduard Cristian Chirulescu
Medic specialist psihiatru
21 noiembrie 2025
acum 10 luni
3.7 mii
7
Somnologie
Dr. Ioana Roman
Medic rezident medicină de familie
14 octombrie 2025
acum 11 luni
5.1 mii
5
Explorează și articole din celelalte categorii
