Într-o lume în care stilul de viață modern ne provoacă zilnic echilibrul fizic și mental, sănătatea sistemului digestiv devine un pilon esențial pentru starea noastră generală de bine. Printre cele mai studiate și recomandate soluții pentru susținerea florei intestinale se numără probioticele – microorganisme vii care aduc beneficii reale organismului nostru. Dar ce rol joacă ele concret? Când sunt utile și cât timp trebuie administrate pentru a vedea efecte? Răspunsurile vin din partea Dr. Alexandru Coșeru, medic specialist Gastroenterologie, care explică clar și pe înțelesul tuturor importanța acestor bacterii prietenoase.
Care este rolul probioticelor în menținerea sănătății sistemului digestiv?
În primul rând, ca să știm rolul probioticelor, ar trebui să știm să le definim. Ele sunt, în primul rând, microorganisme vii care ne colonizează flora intestinală atunci când avem nevoie de ele. Astfel, probioticele au mai multe roluri, dintre care cele mai importante sunt de asigurare a unei bariere intestinale eficace, pentru că, așa cum cunoaștem foarte bine, în colonul nostru, dintre miliardele de bacterii, unele sunt benefice, iar altele nu.
Rolul probioticelor este să acționeze în primul rând asupra bacteriilor benefice și să înlăture pe cele patogene. Sigur, are un rol și în imunitatea intestinală și rol în dezvoltare, în principal, a bacteriilor binefăcătoare pentru colonul nostru.
Cum afectează stilul de viață modern flora intestinală?
Cred că mecanismul fiziopatologic principal ar trebui înțeles în acest context, iar acesta este în primul rând influența axei corticotrope, care stimulează fenomenele de inflamații de la nivelul colonului, sporind totodată, aceste bacterii patogene.
Cuvintele de bază pentru rolul toxic pe care îl are lipsa somnului sau mâncarea neadecvată, la ore nepotrivite este creșterea inflamației și stimularea dezvoltării bacteriilor patogene.
Există afecțiuni digestive în care probioticele pot avea un impact semnificativ?
Sigur, toate aceste afecțiuni mai degrabă funcționale și nu organice. Probioticele pot interveni și mai ales probiotice din clasa Bifidobacterium sau Lactobacillus, care sunt cele benefice.
Să le luăm pe rând: în cadrul intestinului iritabil, știm că este de mai multe tipuri: predominanța diareei, predominanța constipației sau mixt. El intervine prin popularea cu bacterii benefice. Astfel, dacă un pacient are diaree în cadrul unui intestin iritabil, îi va regla tranzitul intestinal; dacă pacientul prezintă o constipație de tip funcțional, va ajuta la reglarea tranzitului intestinal și pacientul va putea avea un tranzit intestinal zilnic, fiziologic. În cazul diareelor, chiar și infecțioase, dar și cele funcționale, stimulează creșterea bacteriilor binefăcătoare pentru colon.
Este consumul de iaurt suficient pentru a beneficia de probiotice sau e nevoie și de suplimente?
Iaurtul este un aliment pe care oamenii îl consumă destul de rar, cel puțin în țara noastră. Ca să consumăm iaurt cu rol benefic a trebuit cel puțin un pahar zilnic.
Iaurtul este considerat de către populație, de obicei, ușor acrișor și destul de greu de combinat cu alte alimente. Astfel, cred că probioticele sunt ingerate mult mai ușor, sunt mult mai prietenoase cu pacientul și cred că un probiotic pe zi poate înlocui foarte bine acea cană de iaurt care nu este foarte agreată de către pacient.
Cât timp ar trebui urmat un tratament cu probiotice pentru a avea un efect real asupra florei intestinale?
Tratamentul cu probiotice ar trebui să-l individualizăm pe mai multe paliere.
Cele mai importante ar fi în profilaxia primară, când pacientul ar putea să ia timp de 2-4 săptămâni un tratament cu probiotic sau atunci când prezintă afecțiuni funcționale, în care tratamentul ar trebui să fie cel puțin de 2-3 luni.
Sigur, acum, pentru un beneficiu cert asupra sănătății colonului, acestea ar trebui urmate ca o parte integrantă a vieții. 1-2 probiotice pe zi ne va ajuta la reglarea tranzitului intestinal, la o homeostazie intestinala eficace și, astfel, la îmbunătățirea calității vieții.
Fie că vorbim despre afecțiuni funcționale, prevenție sau pur și simplu despre dorința de a ne menține sănătatea digestivă, probioticele – administrate corect și constant – pot deveni parte integrantă a unui stil de viață echilibrat și conștient.